Structura penisului și a testiculelor în, Organele genitale externe ale bărbatului | Zanzu


Cariotipul pentru a depista eventualele anomalii genetice; Biopsia testiculară investighează funcţia testiculelor. Calea spermatică Canalul deferent este un conduct de aproximativ 50 cm care continuă epididimul şi se termină la baza prostatei printr-o porţiune dilatată numită ampulă. Această porţiune se uneşte cu ductul excretor al veziculei seminale şi formează canalul ejaculator. Traiect-Diviziune-Raporturi: În funcţie de porţiunile pe care le parcurge, canalul deferent prezintă trei segmente: Segmentul epididimar.

Sistemul genital masculin

Începe de la coada epididimului si are un traseu rectiliniu pe marginea posterioară a testiculului şi partea medială a epididimului. Are raport medial cu vv. Segmentul funicular. Are o porţiune scrotală, care începe de la polul superior al testiculului până la orificiul inghinal superficial. Această porţiune este situată în scrot între elementele funiculului spermatic şi poate fi palpată, fiind şi locul de elecţie pentru vasectomii.

O altă porţiune care este delimitată de orificiul inghinal superficial şi cel profund, străbate canalul inghinal, fiind poziţionat central faţă de celelalte elemente ale funiculului spermatic n. Porţiunea abdominală descrie o curbă concavă inferior şi astfel se desprinde de pachetul vasculo-nervos testicular, dar ramâne însoţit de vasele deferenţiale.

ordinea ar trebui să fie penisul

Trece anterior de a. Porţiunea pelvină este retroperitoneală, încrucişează anterior uretra pelvină şi apoi ajunge în spaţiul recto-vezical, în grosimea septului vezico-prostatic fascia Denonvilliers. Partea terminală a canalului deferent prezintă un segment mai dilatat numit ampulă.

Aceasta este situată între: fundul vezicii urinare anteriorveziculele seminale lateralrect posterior şi baza prostatei inferior. La acest nivel se delimitează trigonul interdeferenţial.

  • Semnele si simptomele epididimitei pot include: Un scrot umflat, rosu sau cald; Durere testiculara si sensibilitate, de obicei pe o parte, care de obicei se produce treptat; Urinarea dureroasa sau o nevoie urgenta sau frecventa de a urina; Scurgerea din penis; Durere sau disconfort la nivelul abdomenului inferior sau al zonei pelvine; Sange in sperma; Mai putin frecvent, febra.
  • Sistemul genital masculin | Anatomie si fiziologie
  • Aparatul genital masculin - Wikipedia
  • Cum este structura sexuală. Structura penisului masculin. Ce este sperma
  • Organele genitale externe ale bărbatului | Zanzu
  • Se poate micșora penisul de- a lungul anilor

Porţiunea ampulară poate fi palpată prin tuşeu rectal în caz de adenocarcinom de prostată, dar şi în unele procese inflamatorii nepecifice.

Aportul de sânge arterial este asigurat de a. Venele se deschid în v. Fibrele simpatice provin din plexul hipogatric, cele parasimpatice din nervii plevici, iar fibrele aferente senzitive sunt conduse la nivelul S2-S4 prin plexul pelvic prin nn.

Cum este structura sexuală. Structura penisului masculin. Ce este sperma

Splanhnici pelvini. Limfa drenează în nodulii iliaci interni. Embriologie Se dezvoltă din ductul mezonefric canalul Wolff împreună cu epididimul şi canalul ejaculator. Histologie Pereţii ductului deferent sunt formaţi din trei tunici: Tunica externă adventicea este alcătuită din ţesut conjunctiv lax, vase de sânge, fibre nervoase şi celule musculare netede. În porţiunea funiculară, adventicea mai conţine şi celule musculare striate cu originea în muşchiul cremaster.

Tunica musculară este formată din celule musculare netede dispuse în trei straturi: fibrele stratului extern şi intern au o dispoziţie longitudinală în timp ce fibrele din stratul mijlociu realizează un traiect helicoidal.

Tunica mucoasă, macroscopic are o culoare albicioasă, cu plici longitudinale, care la nivelul ampulei se anastomozează şi formează diverticulele ampulare. Microscopic, epiteliul mucoasei este cilindric, pseudostratificat ciliat.

În  porţiunea terminală epiteliul devine cilindric bilaminar, iar celulele superficiale prezintă stereocili imobili. Majoritatea celuelor au proprietăţi secretorii. Fiziologie In ceea ce priveşte funcţia ductului deferent, acesta intervine prin mişcări peristaltice în transportul spermatozoizilor de la epididim la ampulă, unde sunt depozitaţi înainte de ejaculare.

Din punct de vedere funcţional, spermatozoizii depozitaţi aici, sunt intr-o stare inactiva, datorită unor substanţe supresoare secretate de celulele de la acest nivel.

ADMITERE MEDICINA: SISTEMUL CIRCULATOR 3: Vasele de sange si circulatia

După ejaculare, proces care are loc datorită contracţiilor puternice ale mușchiului neted, spermatozoizii devin mobili si capabili de fertilizare. Canalele ejaculatoare reprezintă două conducte de aproximativ 2cm lungime, care se formează la baza prostatei prin unirea canalului deferent cu canalul de excreţie a veziculei seminale. Cele două canale ejaculatoare străbat prostata între lobii laterali şi median pentru ca apoi să se deschidă în uretra prostatică, la nivelul coliculului seminal.

Fără erecție dimineața cum să ajute ţesutului intersiţial al prostatei, care formează un sfincter în jurul canalului ejaculator şi datorită prezenţei fibrelor elastice şi a plexului venos la nivelul orificiului oblic de deschidere în uretră, urina este împiedicată să pătrundă în canalul ejaculator.

Embriologie Se dezvoltă din ductul mezonefric canalul Wolff.

de ce dispare erecția în timpul preludiului

Histologie Are un perete foarte subţire, format din: adventice absentă în interiorul prostateitunică musculară cu fibre orientate circular la exterior şi longitudinal la interior, tunică mucoasă formată din corion şi epiteliu cilindric. Fiziologie În timpul ejaculării, veziculele seminale îşi golesc conţinutul în canalul ejaculator la scurt timp după ce spermatozoizii părăsesc canalele deferente.

Veziculele seminale Prostata este o glandă anexă a aparatului genital masculin, situată în jurul porţiunii iniţiale a uretrei. Este localizată în spaţiul pelvisubperitoneal, ocupând loja prostatică cuprinsă între următoarele elemente: posterior de simfiza pubiană, anterior de rect, superior de diafragma urogenitală şi inferior de vezica urinară.

erecția dispare vârsta

Uretra străbate prostata vertical, iar cele două canale ejaculatoare o străbat oblic, dechizându-se în uretra prostatică. Anatomic se poate afirma că are forma unui con turtit, cu vârful îndreptat în jos şi înainte. I se descriu: baza prostatei, care are două segmente, unul anterior sau vezical şi altul posterior sau seminal.

Cele două segemente sunt separate de o creastă transversalăcare corespunde locului de intrare a uretrei în glandă. Prostata este solid fixată prin apexul său care se sprijină pe diafragma urogenitală, prin lig. Vascularizaţia este asigurată de ramuri ale arterei prostatice, ale arterei vezicale inferioară şi arterei rectale mijlocii. Venele se deschid în plexul vezico-prostatic, tributar venei iliace interne. Limfa ajunge la ganglionii iliaci. Aparţine plexului hipogastric. Fibrele parasimpatice provin din plexul hipogastric inferior, iar fibrele simpatice îşi au originea în plexul hipogastric superior şi ganglionul mezenteric superior.

Embriologie Îşi are originea din mugurii glandulari ai epiteliului uretrei care se dispun concentric în jurul primei porţiuni a uretrei masculine, în luna a 3-a de viaţş intrauterină. Are o dezvoltare rapidă după pubertate. Din punct de vedere embriologic au fost descrişi 5 lobi primitivi prostatici: lobul anterior care dispare ulterior, lobul posterior ce provine din mugurii glandei situaţi sub orificiile canalelor ejaculatoare, doi lobi laterali dezvoltaţi pe seama mugurilor postero-laterali şi lobul median provenit din mugurii glandulari subvezicali.

Histologie Prostata este alcătuită dintr-o stromă conjunctivo-musculară şi un parenchim glandular. Parenchimul glnadular conţine glande tubulo-alveolare dispuse concentric în jurul uretrei prostatice şi sunt formate dintr-un epiteliu cilindric sau cuboidal. În lumen, cu vârsta apar calcificări numite Corpora Amylaceea. Fiziologie Prostata secretă un lichid lăptos şi subţiat care conţine calciu, ioni de citrat şi de fosfor, profibrinolizină.

Aparatul genital masculin

În momentul în care are loc secreţia, capsula prostatei se contractă simultan cu contracţia ductului deferent, astfel ca acel lichid lăptos să se alăture spermei. O caracteristică importantă a acestui lichid, este alcalinitatea lui, care este responsabilă de o fertilizare bună a ovulului, dacă stăm să ne gândim că pH-ul lichidului din ductul deferent este acid şi inhibă fertilitatea spermei. În concluzie, produsul de secreţie al prostatei ajută la neutralizarea acidităţii în momentul ejaculării şi deci favorizează mobilitatea şi fertilitatea spermei.

Metode de investigatie: examen urină, structura penisului și a testiculelor în rectal, ecografie, biopsie prostatică, determinarea antigenului prostatic sânge.

Anatomie Sunt localizate superior de prostată, între vezica urinară şi rect, în septul rectoprostatic.

Epididimita

Au o forma conica, cu baza orientată superior, iar vârful spre inferior, avînd o direcţie oblică. Baza fundul veziculei seminale este încrucişată anterior de ureterul pelvin, care străbate septul recto-vezical înainte de a pătrunde în vezica urinară. Au o suprafaţă neregulată, cu numeroase proeminenţe şi depresiuni datorate încolăcirii veziculelor seminale.

Raporturi: anterior fundul vezicii urinare, posterior rectul, medial ampula canalului deferent, lateral plexul venos prostatic şi vezical. Baza corespunde excavaţiei rectovezicale reces Douglasiar vârful se continuă cu un duct excretor, care se uneşte la baza prostatei cu ductul deferent.

Ramuri din aa rectale superioară şi medie pentru porţiunea superioară, structura penisului și a testiculelor în ramuri din a. Venele sunt tributare plexului vezical şi prostatic. Limfa drenează în ganglionii iliaci interni. Nervi care provin din plexul hipogastric inferior, plexul vezical şi plexul prostatic. Embriologie Se dezvoltă ca un diverticul al ductului deferent. Histologie Peretele este format din trei tunici: adventicea ţ. Pe lânga funcţia secretorie, au şi capacitatea de reabsorbţie a fluidelor şi de spermatofagie.

Produşii de secreţie includ: ioni de K, apă, fructoză, prostaglandine, endorfină, transferină, lactoferină, fibronectină, proteine specifice, inhibitorul motilităţii spermatice, anhidrază carbonică şi nucleotidază. Prostaglandinele secretate, influenţează activitatea musculaturii netede, dar relaxează şi musculatura tubei uterine producând încetinirea migrării ovocitului, astfel poate fi fecundat mai uşor.

Glanda prostatică derivă din sinusul urogenital, iar celelalte structuri embrionare se diferențiază în organele genitale externe.

Metode de investigaţii: Tact rectal. Glandele bulbouretrale Cowper sunt glande pereche situate posterior şi lateral de porţiunea membranoasă a uretrei, între cele două fascii ale diafragmei uro-genitale. Sunt glande tubulo-acinoase, fiecare având 2 lobuli. Canalul excretor al glandei are o lungime de aproximativ 2,5 cm, cu un traiect convergent inferior şi anterior,care străbate foiţa inferioară a diafragmei uro-genitale, apoi bulbul penian şi se deschide pe peretele inferior al primei porţiuni a uretri spongioase.

Vascularizaţia este asigurată de ramuri ale a. Limfa drenează in limfonodulii iliaci interni. Inervaţie: ramuri din nervii ruşinoşi. Histologie Fiecare lobul al glandei este format din acini, care sunt tapetaţi de un epiteliu cilindric simplu.

cauza unui penis flasc

Fiziologie Lichidul vâscos secretat de acini, au rol lubrefiant şi conţine substanţe mucoase, galactozamină, acid sialic şi acid galacturonic.

Penisul Organ genital şi urinar, penisul este situat deasupra scrotului, înaintea simfizei pubiene. Este alcătuit dintr-o rădăcină şi o parte liberă, corpul, acoperită de piele, care la extremitatea distală prezintă glandul.

Rădăcina este fixată, prin cei doi corpi cavernoşi, de ramurile ischio-pubiene ale coxalului, iar corpul este fixat de simfiza pubiană prin ligamente fibroase, unul superior şi unul inferior.

Atunci când este flasc măsoară 10cm lungime şi 8cm diametru, iar în erecţie cm lungime şi 12cm în diametru, devenind rectiliniu.

Corpul penisului are formă cilindrică, uşor turtit, prezentând o faţă superioară dorsum penis şi una inferioară, ureterală. Glandul penisului acoperă dorsal extremităţile distale ale corpilor cavernoşi printr-o suprafaţă concavă de care aceştia sunt ataşaţi.

Glandul este acoperit de albuginee. În profunzimea glandului se află fosa naviculară a uretri şi septul glandului, care este dispus în plan sagital. Baza glandului numită coroana glandului depăşeşte circumferinţa corpului penian, de care este separată printr-un şanţ circular, dispus oblic, numit şanţ balano-prepuţial. Structură Penisul este format dintr-un aparat erectil şi învelişuri.

Organele erectile sunt formaţiuni fibro-musculare areolate, fiind reprezentate de doi corpi cavernoşi şi un corp spongios, şi care, umplute cu sânge, determină erecţia. Corpii cavernoşi au formă cilindrică şi formează cea mai mare parte a penisului.

Fuzionează pe faţa dorsală a penisului, unde formează un şanţ, numit şanţul dorsal, în care se găsesc vena dorsală profundă a penisului, arterele şi nervii omonimi. Structura penisului și a testiculelor în faţa ventrală sau uretrală se formeză un şanţ median numit şanţul subcavernos, care conţine corpul spongios şi urtra spongioasă.

Testicul necoborat - criptorhidia

Sunt acoperiţi de albuginee. Corpul spongios este un organ erectil al penisului şi este străbătut de uretra spongioas. Extremitate sa posterioară începe printr-o porţiune mai dilatată — bulbul uretral, iar cea anterioară se continuă cu glandul. Este învelit de tunica albuginee.